Ieri am fost sa ne luam masina din service, unde a stat in convalescenta mai bine de 1 luna.
Ce sa vezi, masini care mai de care mai luxuoase si mai distruse zaceau in curtea service-ului asteptandu-si randul la facelifting.
Micutzul nostru Brota nu era niciunde.
Il intreb pe domnul de acolo daca e gata masina si daca nu cumva au facut-o Vovlo intre timp. Zice ca nu si ne invita in sala de asteptare dotata cu fotolii de piele si plasma pe care rulau imagini din atelier.
La un moment dat il vedem pe el, pe Brota, verde, frumos spalat si intreg. Un nene de la service inca ii mai facea freza cu o carpa.
Dupa vreo 10 minute de asteptare, cineva se urca la volan, scoate “fiara” din spalatorie si ne invita afara s-o preluam.
Ce sa zic? Frumos, frumos de tot. Arata ca si nou, era spalat, frezat, avea antena pe dreapta….si veseeelll… nevoie mare:)
Personal nu am mai fost in service-uri, dar am auzit multe povesti cu oameni tratati urat, cu masina nefacute cum trebuie, asa ca aveam ceva emotii legate de cum o sa fie masina la finalul sejurului acolo.
N-am decat cuvinte de lauda. Incepand cu felul in care ne-au dat buna ziua la intrarea pe usa, continuand cu convorbirile telefonice foarte profesionale si terminand cu atitudinea serioasa si grijulie a mecanicilor, am numai cuvinte de lauda.
Masina este impecabila, au reparat chiar si chestii la care nu ne asteptam si care nu aveau legatura cu accidentul, drept care Brota va stii singur unde sa mearga daca are probleme de acum incolo. Medicii lui sunt in Pipera si ne bucuram ca i-am gasit.
Ce vreau sa zic cu povestea asta?
Pai experienta asta ma face sa am banuiala ca tara asta inca mai are o sansa. Daca exista service-uri auto unde oamenii isi respecta clientii si ii trateaza curtenitor, inseamna ca tara asta inca mai are ceva resurse sa devina una civilizata.
Go Romania, go..go..go..
Citeam in metrou primul volum din trilogia lui Larsson…
Dupa ce inchid cartea si ma pregatesc de coborare, intalnesc o fata cunoscuta care ma studia.
Imi spune:
“Nu stiu cum poti citi carti atat de groase?
Niciodata nu am putut sa citesc ceva asa de gros.
Eu citesc numai cartile subtiri, celelalte ma sperie..”
Asa, speriati-va de carti….ele chiar pot fi un pericol pentru sanatatea voastra.
Propun sa se asocieze taxei pe fast-food si o taxa pe carte!
>> Ieri seara, intr-un supermarket din Piata Amzei, la raionul de fructe-legume, erau doi baietzi (genul dur) si discutau despre ce sa isi faca de mancare.
Primul: “Haide ba, luam niste cartofi, mai am eu niste oua si le prajim..”
Celalalt: “Nu ma, lasa-ma cu cartofii, mai bine mancam o salata si facem niste clatite, ceva”
Primul: “Du-te baaa.. cu salata..” (usor bucuros, uitandu-se in jur):”Nu vezi? Nici n-au salata!”
Vanzatoarea le arata pungile cu salata si individul se napusteste, la ele, isi alege una, dupa care se uita la niste rosii cherry: “Ce zici ba? Luam si niste d’astea?”
Amicul care voia cartofi prajiti, pipaie rosiile usor timid ..si-i zice:
“Nu ba, cum sa luam d’astea? Astea-s de fete!”
>> Tot in zona Amezei, tot aseara, 1 februarie 2010, era un tip asemanator cu cei doi de mai sus care intra in fiecare magazin si anunta ca are de vanzare Cd-uri cu colinde, colinde de Craciun!
Intr-adevar, avea in mana 2 CD-uri, iar pe coperta unuia dintre ele am distins peisaj de iarna cu clopotei, de unde rezulta ca omul vorbea serios….:)))
Azi am degustat o fasole batuta, din aia cu ceapa calita pe deasupra… asa cum facea mama pe vremuri..inainte sa apara amenintarea “sarii, zaharului si grasimii”…
Cu ocazia asta mi-am amintit ce mancam in copilarie, unele nu le-am mai mancat de multa vreme si nu stiu daca le voi mai manca curand. Totusi imi amintesc cu nostalgie de ochiurile pe care mi le pregatea mama aproape in fiecare dimineata, inainte de a pleca la serviciu… ochiuri (musai) moi care constituiau micul dejun.
Nu exista week-end sa nu ne asezam toti la masa, in fata unui castron cu cartofi prajiti si a unuia cu snitele, toate astea urmate de nelipsitul chec:)
Mancam deseori snitele din parizer, salata de vinete cu maioneza, zacusca, chiftele de dovlecei si uneori ca desert friganele (paine data prin lapte si ou, apoi prajita) pe care puneam zahar.
Cand eram mici si stateam la tara, la bunici, cand spuneam ca ne e foame.. bunica ne arata gradina si spunea: “uite rosii in gradina, branza in castron”…
Asta era mancarea de baza in zilele in care ea avea treaba si nu gatea una dintre vestitele ei mancaruri nemaipomenit de bune.
Asa ca ne luam rosii si ardei din gradina, branza din castron, painea facuta de ea pe vatra si mancam de se bateau lupii la gura noastra.
La final, daca nu era nimic dulce, udam o felie de paine cu apa, puneam zahar pe ea.. si o mancam ca pe o mare delicatesa.
Pe vremurile alea nu ne placeau bananele (nici nu le vedeam des), iar portocale mancam rar, mai ales iarna…
In schimb aveam men
tosane, bomboane CIP, prajiturele tip magura, eugenii, salam de biscuiti, halva, dropsuri mentolate sau vestitele bomboane cubaneze.
Oh da, bomboanele cubaneze erau foarte bune….. le si vad…..invelite in tipla transparenta sau “varsate” in punga de hartie maro…. aveau gust de portocale, usor acrisor.
Eh, pe vremea aia nu ne era teama sa mancam slanina cu ceapa, jumari sau chiftele de cartofi ca sa nu ni se faca rau de la fiere. Pe vremea aia mancam vata de zahar de cate ori ieseam in “Oraselul copiilor” si beam socata facuta de bunica si nu ni se facea rau de la atata zahar.
Acum ne ferim de toate aceste mancaruri bogate in sare, zahar si grasimi.. si tot ne plangem ca ne doare ici si colo…
Pentru a cinsti aceste amintiri cum se cuvine, am sa gasesc o solutie sa mananc cat de curand firganelele.. care arata atat de bine pe siteul unde am gasit si poza de mai sus, adica aici.
Desi in fiecare zi a saptamanii ce tocmai a trecut mi-am dorit sa pot dormi muuult, ei bine, azi.. sambata.. m-am trezit la 9.
Da, pentru mine este devreme, daca stau sa-mi amintesc ca erau vremuri cand ma trezeam la 12 sau si mai rau….
Da, am mai imbatranit, ma culc mai devreme ca atunci si se pare ca reusesc sa ma trezesc sambata la o ora decenta.
Ce am facut de azi dimineata? Pai am sfidat vremea de afara, stand in casa, la caldura si executand treburi organizatorice. Ah, cat mi-am dorit asta.. cat am visat sa stau o zi in casa si sa nu scot nici macar un deget in gerul infricosator care se arata afara.
Imi amintesc, acum ceva ani, cand era sambata si nu aveam activitate, ma deprimam. Cum? Sa stau acasa in week-end si sa nu interactionez cu nimeni, sa nu beau cafele in oras si sa stau la povesti, sa nu ma duc prin magazine la cumparaturi? Mi se parea ca viata mea e trista si ca necesita ceva modificari.
Azi, caut sa gasesc cate o sambata din asta si ma bucur de ea…incercand sa fac abstractie de ochiul drept care mi se zbate de 3-4 saptamani deja si caruia nu stiu ce sa ii mai fac sa inceteze?
Magneziu + calciu nu a vrut, masaj nu a vrut, poate ca vrea pauza de calculator si de Tv?
Incercam….
Sa va povestesc de la Corporatie dragutul meu loc de munca….
Cand am ajuns sa lucrez in multinationala, venind dintr-o firma mult mai mica si cu alt gen de management si de cultura organizationala erau o multime de chestii care ma uimeau, mi se pareau absurde sau chiar ma enervau.
Totul mi se parea extraordinar de fals, o constructie de carton vopsita frumos dar goala pe dinauntru.
Inca am aceeasi parere, singura diferenta este ca acum m-am mai relaxat si nu ma mai uimeste chiar orice “fasaiala” corporatista.
Viata oamenilor care lucreza intr-o astfel de companie este mult mai plicticoasa decat a celor dintr-o firma mai mica si mai relaxata si inca am convingerea ca cei care lucreaza in al doilea tip de companie sunt mult mai productivi.
In corporatie, daca vrei sa respiri o gura de aer in plus decat iti e norma, trebuie sa dai un e-mail cu o cerere cartre sef si alti cativa in Cc, astepti acceptul lui, ulterior deschizi un ticket si astepti cele alte ‘nshpe aprobari.
In fine, dupa cateva zile (in cel mai bun caz), primesti acordul oficial de a respira acea gura de aer in plus.
Daca, prin absurd, intre timp capeti o culoare vinetie de la lipsa de aer, nu e problema, ai timp destul sa-ti revii.. sau poti fi usor inlocuit cu unul mai placut la aspect. La naiba, in corporatie esti doar un numar!
Sunt multe aspecte ale lucrului in multinationala care m-au marcat la momentul la care le-am descoperit, si acum imi pare tare rau ca nu le-am notat la timpul potrivit. Intre timp am uitat multe dintre ele sau, in orice caz, nu imi mai atrag atentia ca la inceput.
Tocmai de aceea, am decis ca de azi, am sa povestesc despre momentele pretioase petrecute in multinationala, despre oamenii si metodele lor de lucru…despre socializare, tehnici de manipulare si mai ales despre cele de eliminare a cuiva.
Despre toate acestea, in episoadele urmatoare…
Pana mai ieri mi se parea ca Sudoku este o chestie extrem de complicata .. care, evident, ma depaseste.
Am sesizat ca barbatii fac sudoku ca sa-ti tina mintea antrenata… si cum eu prefer sa mi-o pastrez odihnita (vorba sora’mii).. m-am ferit cat am putut de povestea asta.
M-am ferit.. pana ce am gasit la buda, peste mormanul de carti rasfoite (majoritatea de management:D), o revistuta cu Sudoku si un creion atasat.
In felul acesta a inceput pasiunea mea pt. tabelele cu cifre.. pe care le rezolv ori de cate ori am ocazia..
Ma rog… pe unele doar incerc sa le rezolv… si uneori cred ca am reusit… pana in momentul in care vad ca totul e gresit si trebuie sters si de la capat.
Pana sa incep sa-mi “antrenez mintea” folosind Sudoku, obisnuiam sa folosesc timpul de calatorie cu metroul pt. a citi.
Acum… dupa ce s-a indurat cineva de un suflet chinuit .. si mi-a instalat Sudoku pe telefon.. ma plimb cu metroul si imi “antrenez mintea”….. Sunt multi-tasking, ce sa zic..
Adevarat ca mi-a instalat un Sudoku pt. avansati, parerea mea… dar eu ma lupt cu el.. si trebuie sa infrang!
Prin urmare, va sfatuiesc sa incercati si voi sa va tineti mintea antrenata, ca nu se stie cand va fi nevoie sa gasiti metode alternative de hrana (avand in vedere situatia economica a Romaniei) si atunci… imi veti multumi..
Va urez un sincer … Happy Sudoku!
si trec la munca:)
Sper… ca v-am gasit bine, da?
Stiu povestile legate de disponibilizari… stiu scandalul cu “flacara violet”… stiu despre cutremurul din Haiti…
Dar, hei, e un an nou… 2010… (arata f. ciudat scris)… un an sigur o sa fie foarte bun, sa vedeti…:)
Ce planuri am pentru 2010?
Pai… ca de obicei.. as vrea ceva mai multa disciplina (as vrea sa ma trezesc dimineata de la primul sunet al ceasului.. nu dupa 10 amanari, as vrea sa am 3 mese pe zi, sa reduc consumul de sare..:)))
.. as vrea sa fac sport.. ceea ce se va si intampla imediat ce trece vremea asta ingrozitor de rece
… as vrea sa…
oh, as vrea multe..dar le voi detalia in posturile viitoare.
Pana atunci… astept cu interes sa se faca ceva mai cald afara!
… am zis!!!
Cel mai misto filmulet vazut zilele astea.Este absolut genial….
Il puteti vedea pe Portable Film Festival site.
Nu o sa va para rau daca il vizionati, eu am ras in hohote.
Enjoy!
